Vinete umplute cu carne
Retete din Grecia Retete de mancaruri cu carne Retete cu carne de porc Retete cu carne de vitel sau vita
Dupa succesul vinetelor umplute cu legume, m-am gandit ca pe frigul asta ar fi potrivita o varianta cu umplutura de carne. Umplutura este aromata cu condimente specifice grecesti, iar desupra am optat pentru acelasi cascaval afumat ca si in cazul celor cu legume.
Ingrediente
3 vinete mici (cca 250 gr fiecare)
100 gr cascaval afumat
putin ulei
Umplutura
500 gr carne tocata (de vita sau mixta vita+porc)
1 ceapa mare
2 foi dafin
1 conserva rosii (de 400 gr)
1/2 lingurita oregano uscat
1/2 lingurita cimbru uscat
1 boaba ienibahar
2 prize scortisoara macinata
2 linguri ulei
1/4 legaturica patrunjel
sare, piper negru
- Se aleg vinete mai micute, grele pentru marimea lor, sa nu fie moi cand le presati si sa aiba coaja lucioasa si fara pete/zone stricate. Se spala si se taie in doua pe lungime. Taiati un pic baza vinetelor ca sa aiba stabilitate.
- Se cresteaza pulpa in romburi cu varful unui cutit (vezi poza 1), apoi se ung bine cu ulei. Se aseaza intr-o tava cu pulpa in sus si se dau la cuptor, la 250C, pentru 20 minute.
- Umplutura: in uleiul incins calim ceapa tocata marunt impreuna cu foile de dafin pana se inmoaie.
- Se adauga carnea tocata si se prajeste la foc mediu spre mare, amestecand din cand in cand pana se evapora toata apa pe care o lasa si apoi incepe sa se rumeneasca usor (cca 15 minute).
- Se adauga rosiile strivite cu furculita (inclusiv sucul de pe ele), restul condimentelor si se amesteca bine. Cand incepe sa fiarba sosul, dati focul la mediu spre mic, puneti capacul si lasati sa fiarba timp de 45 minute.
* cand sosul e gata, daca vedeti ca s-a adunat prea multa grasime deasupra (asta e in functie de carnea folosita) o puteti lua cu o lingura. - Vinetele se scot din cuptor si se scobeste pulpa doar din mijloc. Se lasa pulpa de pe margini neatinsa ca sa poata sustine umplutura.
- Pulpa vinetelor se toaca bucati mari si se pune in sosul de carne. Se mai lasa la fiert inca cateva minute (2-3). Se gusta sosul de sare si se adauga patrunjelul tocat.
- Se umplu vinetele cu sosul de carne. Se presara cu cascaval afumat.
- Se dau la cuptor, la 200C pentru cca 10 minute, pana branza e topita.
- Se servesc calde.
Vinetele crestate
Umplutura
Vinetel umplute si presarate cu cascaval