Stir fry de porc cu busuioc

Retete asiatice Retete de mancaruri cu carne Retete cu carne de porc Retete fara gluten Retete rapide

Reteta Stir fry de porc cu busuioc

Azi facem iar o mica excursie in Tailanda cu o mancare traditionala la fel de populara ca si Pad Thai. Fiindca e o reteta rapida, Pad Kra Pao este preferata standurilor cu mancare stradala. Si este atat de iubita in Tailanda inca o consuma si la micul dejun.

Ingrediente

250 gr ceafa de porc (tocata cubulete cat mai mici sau tocata in masina; dupa cateva teste, preferata mea e varianta cubuletelor; se poate inlocui cu carne de vita sau pui)
1 ceapa medie (cca 50 gr)
frunze de busuioc

Pasta aromatica

3 catei de usturoi
1 ardei iute rosu (mare)
10 gr patrunjel (jumatate de legatura mica)
5 gr frunze de busuioc (de la 2 fire de busuioc; tailandez daca aveti; eu am folosit busuioc italian)
3 linguri ulei neutru (floarea soarelui, avocado, samburi de struguri)
sare

Sos

1 lingura sos de peste (Fish sauce)
1 lingura sos de stridii (Oyster sauce)
1 lingura sos de soia sarat
1 varf cutit 5 arome chinezesti (5 spices)
2 linguri apa

Portii: 2

  1. Pregatiti pasta aromatica mixand totul cu blenderul vertical sau intr-un robot mic.
  2. Amestecati ingredientele pentru sos intr-o cescuta. Daca aveti busuioc tailandez nu mai adaugati 5 spices in sos, busuiocul tailanez are aroma de anason. Fiindca eu am folosit busuioc italian, am suplinit aceasta aroma folosind 5 spices.
  3. Taiati ceapa felii subtiri.
  4. Incingeti bine o tigaie/wok larg (cca 25-28 cm) si adaugati doar putin ulei, cat sa fie unsa. Cand e incinsa, adaugati carnea si sotati la foc mare, amestecand des doar pana carena isi schimba peste tot culoarea si nu se mai vede roz. Scoateti carnea din tigaie.
  5. Adaugati ceapa si continuati sa sotati la foc mare amestecand des doar 1-2 minute, pana ceapa incepe sa miroasa dulceag si are cateva pete rumene ici colo (nu trebuie sa se inmoaie). Scoateti ceapa peste carne.
  6. Adaugati pasta aromatica in tigaia incinsa si sotati la foc mediu doar pana uleiul se separa pe margini (nu dureaza mult, cam 1 minut).
  7. Adaugati carnea cu tot cu sucul lasat si ceapa peste pasta aromatica. Amestecati la foc mediu inca 1 minut, sa se imbibe carnea de arome.
  8. Adaugati sosul si sotati inca 1 minut sa se reduca putin din sos. Gustati de sare, dar probabil nu va mai fi nevoie, sosurile sunt destul de sarate.
  9. Trageti tigaia de pe foc si lasati sa se racoreasca putin, apoi adaugati cate frunze de busuioc doriti.
  10. Serviti cald, pe orez simplu (fierbeti 50 gr de persoana), castraveti, ceapa verde si neaparat cu un ou ochi moale per portie deasupra.

Comentarii (0)

 

Fii primul care adauga un comentariu.

Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...