La Gilda

Retete aperitive Retete din Spania

Cel mai faimos pintxo din San Sebastian. A fost creat in anii '40 intr-un pintxo bar de acolo. Creatorul lui spunea ca este la fel de "sarat, verde si usor picant" ca si Rita Hayworth cand dansa in filmul Gilda. Se mananca dintr-o singura imbucatura. In SS, o Gilda avea intre 3 si 5 ardei iuti si era o adevarata provocare sa o mananci dintr-una. Iar daca adaugau si o bucata de ton si o felie de ceapa, adica formau un Indurain (numit dupa celebrul ciclist spaniol), atunci sa vezi cum tasnea uleiul pe la colturile gurii. Deloc atragator, dar bun.

Fiecare element trebuie sa fie de calitate: maslinele Manzanilla sunt carnoase si au aroma de migdala, ardeii sunt doar usor picanti si usor acrisori, fileul de ansoa este de cea mai buna calitate. Toate sunt produse local, in Spania. Ambalajele pe care le vedeti in pozele mici sunt ale produselor pe care le-am adus de acolo. Vinul potrivit este unul foarte tanar si cu aciditate ridicata gen Txakoli din Getaria sau Vinho Verde din Portugalia.

Ingrediente

1 maslina verde Manzanilla
1-3 ardei iuti murati guindilla de Ibarra
1 file ansoa de Cantabrico
ulei masline extravirgin

Portie: 1

  1. Am taiat ardeii in doua, usor pe diagonala.
  2. Pe cate o scobitoare am intepat astfel: capatul de la un file de ansoa, am introdus cele doua bucati de ardei, apoi iar am intepat ansoa, am introdus maslina si am incheiat cu fileul de ansoa.
  3. Se pun Gilda pe un platou si se stropesc din abundenta cu ulei de masline de calitate.
  4. Se servesc cu o bucata de bagheta si un pahar de vin.

La Gilda

Masline Manzanilla

Ansoa de Cantabrico

Ardei murati guindilla

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...