Panna cotta de iaurt cu sos de rodie

Retete desert Retete cu fructe Retete cu iaurt Retete simple

Reteta Panna cotta de iaurt cu sos de rodie

Aceasta panna cotta este un pic mai speciala decat cea facuta doar din smantana, din cauza iaurtului care aduce o nota acrisoara, foarte proaspata si racoritoare. Acesta echilibreaza intr-un mod placut dulceata data nu atat de cantitatea mica de zahar folosita, ci de usoara aroma florala, de trandafiri. Am completat panna cotta cu o crema acrisoara de rodie. Per total a iesit un desert extrem de placut, cu iz de Istanbul ;)

Ingrediente

Panna cotta

200 ml smantana naturala pentru frisca
300 gr iaurt gras
50 ml lapte
50 gr zahar
2 foi de gelatina incolora
1 lingurita apa de trandafiri

Sos de rodie

2 rodii
3 linguri rase zahar
1 lingurita cu varf amidon

Portii: 6

  1. Se pune gelatina la inmuiat in apa rece.
  2. Se pune jumatate din iaurt intr-un vas (eu folosesc un vas cu cioc, pentru ca e usor de turnat in pahare).
  3. Se pune smantana, laptele si zaharul pe foc. Se amesteca pana zaharul e topit si compozitia e fierbinte.
  4. Se toarna amestecul de smantana-lapte peste iaurtul din vas. La inceput turnati doar cate un pic si amestecati ca sa nu se branzeasca iaurtul. Apoi puteti sa-l turnati pe tot.
  5. Se adauga foile de gelatina scurse de apa si se amesteca pana se topesc (cca 1 minut).
  6. Se adauga restul de iaurt si apa de trandafiri.
  7. Se toarna compozitia de panna cotta in pahare de plastic de unica folosinta (sau in alte forme doriti). Eu am umplut paharele doar pana la jumatate.
  8. Se dau la frigider cateva ore, pana se incheaga.
  9. Se storc 200 ml suc de rodie (de la o rodie si jumatate). Se pun pe foc impreuna cu zaharul si se fierbe pana zaharul e topit. Se adauga amidonul dizolvat in putina apa rece si se amesteca pana sosul se ingroasa un pic (cca 1 minut). Se da sosul la rece.
  10. Se scot samburii din jumatatea de rodie ramasa.
  11. Servire: pe cate o farfurie se rastoarna paharele cu panna cotta si se face o gaura in fundul paharului (eu am folosit un cutter ascutit). Astfel, panna cotta va iesi foarte usor din forma. Se toarna sos de rodie de jur imprejur (am facut niste cercuri freestyle ca sa inveselesc farfuria). Se presara cu samburi de rodie. Se serveste imediat, cat e rece.

Amestecul pentru panna cotta urmeaza sa fie turnat in pahare

Amestecul pentru panna cotta urmeaza sa fie turnat in pahare

Comentarii (6)

 

MariAna  acum 11 ani - 15 Martie 2013 10:08  

Cum obtii sucul de rodie, pui semintele in blender? Eu pun rodia in apa, taiata pe jumatate si scot usor semintele, nu am facut pana acum suc, le mananc asa...
 

Ioana  acum 11 ani - 15 Martie 2013 10:12  

ori scoti semintele, le mixezi in blender si apoi storci rezultatul intr-un tifon. dar eu merg pe calea cea mai simpla, o storc cu storcatorul manual sau electric de citrice: le tai in doua si le storc ca portocalele. storcatorul de citrice electric e foarte bun, dar si asta manual de la Fiskars [link] e excelent fiindca e destul de mare pentru o rodie.
 

Simona  acum 11 ani - 15 Martie 2013 13:20  

Buna ideea cu storcatorul de citrice ! Spune+ne un pic despre apa aia de trandafiri. De multe ori m-am blocat in apa asta... :-&
 

Ioana  acum 11 ani - 15 Martie 2013 13:46  

apa de trandafiri se gaseste la Carrefour sau Cora, la raionul cu produse internationale. Are miros puternic de petale de trandafiri, astfel inca se foloseste putina in deserturi, altfel devine prea greu mirosul si gustul. tot acolo gasesti si apa de portocale. sticla seaman cu asta, doar ca eticheta e alta: [link]

o sa-i recunosti gustul, e cel al rahatului turcesc roz ;)
 

Mirela  acum 11 ani - 17 Martie 2013 10:42  

E foarte buna aceasta reteta eu am facut dar pun deasupra ciocolata sau fructe de padure
 

Paula  acum 11 ani - 17 Mai 2013 23:04  

Draga Ioana am o nelamurire , gelatina cum o adaugi in pahare , o masori cu lingurita ?
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...