Quiche cu dovleac si gorgonzola
Retete aperitive Retete cu branza Retete cu legume Retete lact-ovo-vegetariene
La revedere, toamna!
Am mancat o singura data un quiche similar la A la Tarte. De atunci nu l-am mai gasit in meniul lor, asa ca mi-am facut propria varianta. Este o varianta rapida, cu aluat cumparat, fiindca aseara chiar nu a fost vreme de pregatit aluaturi. Crusta a iesit ok, dar m-am hotarat sa gasesc o varianta de crusta facuta in casa care sa nu implice fraisage si racit aluatul in frigider. Ceva instant, daca se poate :p La A la Tarte au folosit o branza mai neutra, dar varianta mea are gorgonzola, merge bine cu dulceata dovleacului.
Ingrediente
1 aluat pentru tarte cumparat (pate brisee)
1 dovleac mic
1 ceapa rosie mica (cca 35 gr)
50 gr gorgonzola (dolce)
150 gr smantana acra (fermentata; 25% grasime)
50 ml lapte (sau smantana dulce 15%)
2 oua
1 lingura ulei
sare, piper negru, putin cimbru uscat
seminte de dovleac
Portii: 4
- Se taie dovleacul cuburi de aprox. 1 cm. Se presara cu sare. Se coc in cuptorul incins la 180C timp de 15-20 minute (verificati un cubulet, sa fie facut complet). Se lasa sa se racoreasca.
* pentro o tarta e suficient daca umpleti o jumatate din tava cuptorului cu cubulete de dovleac si le coaceti - Intr-o tava de 20 cm diametru (dreapta sau ondulata) se aseaza aluatul si se taie excesul care depaseste marginea. Se preseaza usor aluatul pe margine. Se coace fara umplutura timp de 15-20 minute, la 180C (pana marginile sunt usor rumene si fundul e uscat).
- Intr-o tigaie se incinge uleiul si se caleste ceapa taiata cubulete doar pana se inmoaie un pic. Se presara cu putin cimbru uscat sfaramat.
- Pe fundul tartei se presara ceapa calita. Se presara apoi suficiente cuburi de dovleac copt cat sa acopere fundul si sa stea inghesuite. Se rupe gorgonzola bucati si se presara peste dovleac. Se rasneste deasupra piper negru.
- Se bat ouale impreuna cu smantana, laptele si sare. Se toarna acest amestec peste umplutura.
- Se presara deasupra cateva seminte de dovleac.
- Se coace tarta la 180C timp de 35-40 minute, pana e placut rumena deasupra.
- Se scoate din forma si se taie dupa ce se racoreste 15 minute. E buna reincalzita.
Dovleacul copt pe fundul tartei
Adaugam bucatele de gorgonzola
Adaugam amestecul de smantana si oua
Quiche cu dovleac si gorgonzola