Saleuri
Ingrediente
150 gr faina
75 gr mascarpone
150 gr iaurt grecesc (10% grasime)
150 gr unt rece
1/4 lingurita sare
Pentru decorat
1 ou
seminte (2 lingurite mac + 2 lingurite susan + 2 lingurite fulgi de ceapa + 2 lingurite fulgi de usturoi + 1/2 lingurita sare se macina scurt in masina de cafea)
sare mare
cascaval afumat
- Se pune iaurtul la scurs cu o zi inainte (intr-un tifon asezat pe o sita, deasupra unui bol; asezati o farfurioara cu o greutate deasupra). A doua zi, cantariti 75 gr din iaurtul scurs.
- Se pune faina intr-un bol, iar deasupra lui se pune mascarpone, cele 75 gr iaurt scurs si untul rece taiat cuburi. Se amesteca cu mainile reci, doar pana faina leaga restul ingredientelor.
- Pe masa de lucru data cu faina se intinde un dreptunghi de 1/3 cm grosime. Presarati faina si pe sucitor daca simtiti ca se lipeste. Se impatura in 3. Se intoarce aluatul cu partea impaturita in jos, se mai intinde o data si se impatura iar in 3.
* acesti pasi se fac foarte repede; sub nicio forma nu lasati aluatul sa se incalzeasca; va puteti opri oricand intervine ceva, dar lasati aluatul al frigider pana reluati lucrul - Se da aluatul la congelator pentru 15 minute.
- Se repeta pasul 3 inca o data (cele doua intinderi cu impaturire), apoi se pune iar la congelator 15 minute.
*la fiecare intindere, daca aluatul se lipeste inseamna ca nu e suficient de rece si mai trebuie sa stea la rece; daca crapa inseamna ca e prea rece si atunci trebuie lasat cateva minute la temp. camerei si apoi continuati cu intinderea - Se repeta inca o intindere cu impaturire in 3. Se intinde aluatul in foaie de 1/2 cm. Se taie aluatul bastonase, cercuri sau ce alte forme doriti, tinand insa cont ca aluatul creste destul de mult la copt.
- Se ung saleurile cu ou batut cu putina apa (sau cu lapte). Se presara cu sare, amestec de seminte sau cascaval afumat razuit.
- Se coc saleurile la 200C pentru 15 minute si inca 5 minute la 170C.
* saleurile care nu intra in tava de copt dintr-o tura, se pastreaza la frigider pana in momentul coacerii
Ingredientele pentru aluat
Aluatul
Prima intindere
Impaturim in trei
Aluatul final
Aluatul in sectiune
Saleuri lungi in tava
Saleuri dreptunghiulare in tava