Picnic in Cindrel

Sunt genul de persoana ordonata si disciplinata, careia ii place sa planifice tot, tot. Cand plec undeva trebuie sa stiu cand ajungem, unde dormim, ce si unde mancam. Ma informez, fac rezervari, fac bagajele dupa ce citesc din 10 surse prognoza meteo. In weekendul acesta insa lucrurile au stat altfel, nimic planificat, insa totul s-a aranjat de la sine.

Joi am hotarat brusc sa participam la un eveniment gastronomic de langa Sibiu. Aflasem de asociatia My Transylvania inca din toamna de la cumnata mea si mi-a placut initiativa de popularizare si pastrare a traditiilor, a legaturii cu satul, natura si istoria.

Am sunat si mai erau fix doua locuri pentru picnicul cu cirese din Cisnadioara.  Radu a gasit rapid o camera la o pensiune din centrul Sibiului, intr-un weekend aglomerat, dedicat Festivalului International de Teatru de care noi n-am stiut pana am ajuns acolo. Foarte bine ca n-am stiut, optimismul ne-a ajutat sa nu ne dam batuti dupa ce la primele pensiuni i-au spus ca totul e rezervat pe weekend. Vineri ne-am pornit catre Sibiu. Tot drumul a plouat cu galeata. Nu stiu cum, dar nu ne-am intrebat nicio clipa cum o sa fie picnicul pe o astfel de vreme.

Am ajuns abia la 9 seara si ne-am gandit ca am vrea sa mancam paste la Max. Restaurantul se golise la acea ora, fiindca incepuse meciul Romania-Franta. Yes!!! Un restaurant doar pentru noi. Nici daca planificam nu iesea atat de bine.

A doua zi dimineata am pornit catre Cisnadioara, pentru picnic. Am fost intampinati intr-un foisor de lemn cu hencles si cafea. De hencles am aflat doar acum cateva luni si l-am gustat doar o data in piata din Sibiu. M-am bucurat ca am avut ocazia sa-l gust proaspat, preparat chiar in Cisnoadioara.

Intr-un colt era amenajata o masa bogata cu mancarea noastra pentru picnic. Erau mancaruri traditionale, cu ingrediente din zona Sibiului. Vedeti jos pozele, erau acolo de la ceapa verde si slanina, lichiu cu ceapa sau varza, la gem de fenicul, branzeturi de Sibiu, tarte si pestouri cu verdeturi. Si evident cosuri cu cirese. Cel mai mult mi-a placut pestoul de marar si gemul de fenicul. Organizarea a fost impecabila. Am avut la dispozitie caserole si pungi pentru ca fiecare sa-si puna in pachet tot ce pofteste. Pentru mine cate putin din fiecare, ca sunt tare curioasa si pofticioasa. Cateodata ma gandesc ca trebuie sa par ciudata rau in preajma mancarii, cu ochii sticlind si iscodind fiecare platou, tragand cu urechea la orice suna a reteta.

Am pornit apoi la plimbare, condusi de gazda noastra Cristi, care stie multe despre gastronomia locului. Ne-a povestit despre modul in care terroirul a influentat produsele din zona, exact ca la vita de vie. Ne-a povestit despre ce se mai produce traditional in zona cu multe eforturi din partea localnicilor.

Drumul a durat in jur de o jumatate de ora. In varf am fost recompensati de un loc grozav pentru picnic, un loc cu priveliste peste satul Rasinari. Mancare, odihna, aer curat si alte povesti ne asteptau acolo.

Drumul de intoarcere a fost si mai frumos decat cel de la urcare. Eram energizati de la mancare dar si de anticiparea tocanitei de ciuperci care ne astepta jos. Am revenit la foisor pentru felul principal. Cat noi ne-am plimbat domna Aurora ne-a pregatit tocanita si cartofi noi. Ne mai asteptau carafe pline cu sirop de soc si zmeura. Am avut si desert: prajitura cu cirese, cu zmeura, tort de ciocolata, fursecuri cu gem. Iar pentru copii, inghetata!

Dupa o scurta siesta in gradina, ne-am scuturat de moleseala si ne-am intors la Sibiu. Stiam deja unde vom cina fiindca in timpul picnicului Cristi ne-a povestit despre un restaurant indraznet, fusion indian cu ingrediente romanesti. Ne-am plimbat cateva ore prin Sibiu, o placere de fiecare data. Am cinat la Syndicat Gourmet, unde highlightul serii a fost supa de urzici cu ghimbir (normal, o sa incerc sa o reproduc pentru voi!).

A doua zi ne-am intors la Cluj. Cum am iesit din Sibiu a inceput iar sa ploua cu galeata. Am concluzionat ca tot weekendul asta universul ajutat de cativa oameni intreprinzatori a lucrat si a organizat ca sa ne fie noua bine. Experienta a fost tare faina si deja ma gandesc la viitoarele evenimente organizate de My Transilvania (hmmm, zmeura sau barbecue de vita?). Dar nu mai fac planuri definitive, ma las purtata de pamant.