Halva de gris
Retete desert Retete pentru Mic Dejun Retete ieftine Retete lact-ovo-vegetariene Retete simple Retete turcesti
Un desert turcesc pe care doream de multa vreme sa-l incerc, cred ca ati ghicit deja de ce: are nuci si scortisoara =P~ . De fapt cred ca arata si mai bine cu fistic dar mai aveam nuca si nu avea rost sa dau banii pe fistic. Este foarte simplu de preparat si merge bine la micul dejun cu lapte, fiind destul de consistenta.
Ingrediente
400 ml lapte
400 ml apa
1 baton scortisora
7 boabe cardamom
300 gr zahar
100 gr unt
300 gr gris
1 lingurita scortisoara macinata
150 gr nuca tocata marunt cu cutitul (sau fistic, migdale, pinoli)
- Se pune la fiert laptele cu apa, 150 gr zahar si aromele (cardamom si batonul de scortisoara) pana se dizolva zaharul. Apoi se scot aromele din lapte si se tine laptele fierbinte pe foc mic pana avem nevoie de el.
* daca nu aveti aromele decat macinate, puneti cate 1/2 lingurita din fiecare - Se amesteca restul de zahar cu scortisoara macinata.
- Intr-o tigaie larga si mai adanca se topeste untul si se adauga grisul. Se amesteca pana devine ca un nisip umed si se prajeste la foc mediu pana grisul devine auriu-roz, dureaza cam 20 minute. Catre final dati focul mai mic ca sa nu se arda grisul.
- Adaugati 100 gr nuca si mai prajiti cam 5 minute.
- In tigaia cu gris se toarna laptele aromat fierbinte, tot o data, dar aveti grija ca improasca. Amestecati rapid pana se uniformizeaza amestecul, sa nu ramana cocoloase. Fierbeti grisul amestecand rar pana se absoarbe tot laptele si compozitia devine ca o mamaliga moale. Atunci adaugati zaharul aromat cu scortisoara. Omogenizati si mai lasati la fiert, de data asta amestecand des pana compozitia devine usor nisipoasa si se desprinde de pe peretii vasului.
- Puneti compozitia intr-o tava de 20x20 cm in care ati pus hartie de copt. Nivelati compozitia cu fundul unui pahar. Apoi presarati restul de 50 gr nuca si apasati usor sa se lipeasca de halva.
- Lasati la racit. Pudrati cu zahar pudra sau scortisoara macinata. Cand serviti, taiati cuburi din halva. Este foarte buna cu un pahar de lapte.
Punem laptele cu zaharul si aromele la fiert
Grisul la inceput
Dupa 20 minute e prajit
Halvaua e gata
In tava
Presaram nuca
Halva de gris