Piept de pui la gratar cu lamaie

Retete de mancaruri cu carne Retete cu carne de pui Retete pentru gratar

Marinata de vara. Notele proaspete ale lamaii si cele picante ale ghimbirului fac ca aceasta marinata sa fie potrivita pentru carnea de pui.

Ingrediente

300-400 gr piept de pui (sau pulpe dezosate de pui)
1 lamaie bio

Marinata cu lamaie

coaja rasa de la 1/2 lamaie bio (1 lingurita; din lamaia de mai sus)
1 lingurita ghimbir razuit pasta
1 catel mare de usturoi strivit
1 lingura rasa miere
2 linguri ulei de masline
1 lingura suc de lamaie (din lamaia de mai sus)
1/2 lingurita coriandru macinat
1/4 lingurita chimion macinat
20 rasnite piper negru
1/2 lingurita sare

Tabbouleh simplu cu turmeric

35 gr couscous (puteti inlocui cu bulgur fiert sau quinoa)
50 ml apa care fierbe
1/8 lingurita turmeric
4 fire ceapa verde
1 legatura mica patrunjel
10 frunze mari de menta
2 fire marar
sare

Pentru servire

2-3 linguri generoase hummus
2-3 lipii libaneze

Portii: 2-3

  1. Pieptul de pui se taie fie felii subtiri, fie fasii groase de un deget.
  2. Intr-un mojar se pun toate ingredientele pentru marinata si se piseaza usor. Se toarna peste pui, se amesteca bine si se lasa sa stea cam 15 minute, pana terminati de preparat tabbouleh-ul.
    * dupa ce ati razuit coaja de lamaie pentru marinata, aceasta se taie in doua pe latime si dintr-o jumatate stoarceti 1 lingura de suc tot pentru marinata; cele 2 jumatati de lamaie le veti folosi in pasii de mai jos
  3. Pentru tabbouleh, se pune couscousul intr-un bol mic, se adaga turmericul, o priza generoasa de sare si se acopera cu apa clocotita. Se amesteca rapid si apoi se acopera bolul, lasandu-l asa 5 minute.
  4. In acest timp tocati rondele fine ceapa verde si cat mai marunt verdeturile (marar, menta, patrunjel). Amestecati verdeturile intr-un bol, presarati sare si masati putin pana simtit ca verdeturile devin umede si se inmoaie un pic.
  5. Afanati couscousul cu o furculita sa se desfaca bob cu bob, gustati si dregeti de sare. Puneti couscousul peste verdeturi si amestecati.
  6. Incingeti bine o tigaie grill (5 minute la foc mare fara grasime; sau gratarul cu carbuni/gaz). Asezati pe margine cele 2 jumatati de lamaie de la pasul 2, cu taietura in jos. Asezati langa ele fasiile de pui scoase din marinata. Coaceti puiul 2 minute pe prima parte si apoi il intoarceti. Verificati acum si lamaile si daca sunt rumene si cu urme frumoase de gratar le scoateti pe un platou.
  7. Intoarceti puiul si il mai lasati 2 minute sa se rumeneasca si el placut. Scoateti puiul langa lamaie.
  8. Asamblare: asezati cate o lipie pe farfurie. Impartiti tabbouleh-ul pe ele, asezandu-l pe jumatate din lipie. Impartiti apoi puiul langa tabbouleh, lasand un capat liber. Intindeti pe zona ramasa libera cate 1 lingura de hummus pe care il stropiti cu putin ulei de masline si rasniti piper negru. Asezati cate o bucata de lamaie coapta intre ele. Lamaia se va stoarce peste tabbouleh si pui in momentul servirii.

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...