Snitele de porc

Retete de mancaruri cu carne Retete cu carne de porc

Va tenteaza snitelele mele de porc? Le-am facut din fragedul muschiulet de porc (care are calorii cat pieptul de pui), le-am aromat cu cimbru si rozmarin si le-am imbracat intr-o crusta super crocanta de panko. Alaturi am pus cartofi noisette si un sos aromat cu cimbrisor lamaios si multa ceapa verde. Ei?

Luni va dau o idee despre cum sa folositi capetele ramase de la muschiulet.

Ingrediente

1 muschiulet de porc mai mare (cca 600-650 gr)
2 oua
faina
pesmet panko
1 fir mic rozmarin
1 fir cimbru proaspat (sau cimbru uscat)
sare, piper
ceapa verde mica (chives)

Sos cu cimbrisor

200 ml smantana dulce pentru gatit (15% grasime)
2 fire cimbrisor lamaios
2 catei de usturoi
1 lingurita cu varf amidon
sare, piper

Portii: 4

  1. Sosul: se pune smantana cu cimbrul lamaios si usturoiul curatat (dar lasat intreg, doar strivit usor cu latul cutitului) intr-o craticioara. Se pune pe foc mic si se infierbanta incet. Nu lasati smantana sa fiarba prea violent, exista riscul sa se taie. Dupa ce e fierbinte, lasati sosul pe foc inca 3 minute sa se infuzeze bine. In acest timp dizolvati amidonul cu foarte putina apa rece si turnati-l in sos. Fierbeti in continuare, amestecand non-stop pana simtiti ca se ingroasa un pic (inca vreo 2 minute). Condimentati sosul cu sare si piper negru. Luati sosul de pe foc, scoateti aromele din el si turnati-l intr-un pahar/sosiera. Dupa ce s-a racorit poate fi pastrat la frigider.
  2. Muschiuletul trebuie sa fie mai mare si mai gros. Curatati-l de pielitele albe si grasime. Taiati capetele mai subtiri ale muschiuletului, astfel incat sa aveti o bucata cu grosime uniforma. Capetele le veti folosi la alta reteta. Bucata din centru o taiati felii de 1.5 cm grosime. Am obtinut 9 felii din muschiuletul meu.
  3. Se pune fiecare felie pe masa de lucru, se acopera cu o punga de plastic si se bate cu ciocanul de snitele pana aveti o felie subtire de aprox 3 mm (nu le bateti super subtire, caci se vor usca la prajit). Cand bateti snitelele incepeti din centru si continuati spre exterior. Ca sa vedeti daca snitelele sunt batute uniform, le ridicati si le tineti spre fereastra, astfel veti vedea mai bine diferentele.
  4. Presarati pe fiecare bucata de carne sare si piper, pe ambele parti. Le presarati si cu frunzele de rozmarin si cimbru tocate foarte marunt. Cel mai usor e sa luati putin din vedeturi si sa masati cu ele carnea, astfel se vor distribui uniform. Daca folositi cimbru uscat, il pisati in mojar pana e pulbere si il presarati impreuna cu sarea si piperul.
  5. Carnea astfel pregatita se acopera si se tin la frigider pana e nevoie de ea. Mie imi plac snitelele calde, asa ca le prepar din timp si le prajesc doar cand le mancam. Oricum, snitelele condimentate asa vor beneficia de timpul cat stau la frigider, se vor impregna mai bine cu arome.
  6. Cand doriti sa le preparati pregatiti 3 farfurii adanci, una cu faina, alta cu ouale batute si alta cu pesmet panko. Luati fiecare bucata de carne, treceti-o prin faina, scuturati excesul. Treceti apoi carnea prin ou batut, lasati sa se scurga excesul. La final, treceti carnea prin panko, sa fie bine acoperite.
  7. Incingeti intr-o tigaie larga un strat subtire de ulei. Cand uleiul e incins bine de tot, dati focul la mediu spre mic. Prajiti snitelele pe rand (cate va incap in tigaie fara a le inghesui) cate 2-3 minute/parte (pana se rumenesc frumos).
  8. Scoateti snitelele pe servetele, sa se scurga excesul de grasime.
  9. Serviti snitelele calde cu cartofi noisette (i-am cumparat congelati si i-am pregatit dupa instructiunile de pe punga). Turnati sos langa cartofi si presarati din belsug cu ceapa verde mica.

Condimentam carnea batuta

Carnea trecuta prin faina, ou, panko

Prajim snitelele

Snitelele prajite

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...