Supa crema de dovlecei si mazare cu leurda
Retete cu legume Retete de post Retete ieftine Retete rapide Retete simple Retete de supe si ciorbe
Am fost expulzata din casa in ultima saptamana asa ca a trebuit sa hotarasc care sunt lucrurile indispensabile pe care sa le iau cu mine ca sa ne putem hrani decent. Va marturisesc ca sunt o persoana careia nu-i place sa se complice prea mult si nici sa care prea multe dupa ea (in concedii plecam cu o singura geanta mare in care TREBUIE sa intre toate lucrurile noastre). M-am invartit un pic prin casa si m-am decis: un cutit tip satar (nimic nu mi se pare mai demoralizant decat un cutit care nu taie), fleur de sel (evident, asta o car tot timpul in poseta, face parte din chitul micului gurmand) si compactul Thermomix (o priza tot gasim oriunde am merge).
Cu astea am reusit sa ne descurcam chiar decent in mijlocul... as exagera daca i-as spune criza, dar e un disconfort sa stai pe la prieteni atata vreme. Aceasta supa crema a fost una dintre retetele salvatoare favorite: simpla, cu ingrediente putine dar hranitoare.
Ingrediente
1kg dovlecei
150 gr mazare (proaspata sau congelata)
1 ceapa mica (cca 50 gr; sau 3 fire ceapa verde)
20 gr leurda
2 linguri ulei
50 ml smantana dulce pentru gatit (15% grasime; optional)
sare, piper negru
Portii: 4
- Daca dovleceii sunt mari si au coaja grosa ii curatati de coaja. Ii taiati pe lungime si scobiti cu o lingurita zona buretoasa cu seminte. Vor ramane cca. 750-850 gr dovlecei pe care-i taiati cubulete.
- Se toaca ceapa si se caleste 5 minute in ulei, pana se inmoaie un pic.
- Se adauga dovleceii si se calesc la foc mai mare, amestecand des pana devin translucizi iar daca oala e mai larga poate reusiti sa-i si rumeniti un pic (cca 10 minute). Se adauga 400 ml apa, sare si piper negru si se aduce la fierbere. Se da focul la mic si se fierbe cu capac 15 minute.
- Se adauga mazarea si se fierbe pana e facuta (cca 2 minute daca e congelata sau 10 minute daca e proaspata).
- Se adauga leurda si se mai lasa sa fiarba 1 minut.
- Se mixeaza cu blenderul tot continutul oalei, pana aveti o crema fina (cca 1-2 minute). Se drege de sare si se toarna smantana daca doriti.
- Se serveste supa calda cu paine usor prajita stropita cu ulei si presarata cu frunze tocate de leurda.