Boeuf Bourguignon
Retete cu ciuperci Retete din Franta Retete de mancaruri cu carne Retete de Craciun Retete de Pasti Retete cu carne de vitel sau vita
Asa cum am promis am facut poze la aceasta reteta. Ne-am delectat aseara cu ea si un vin rosu sec de la Beciul Domnesc, pe care l-am folosit si in mancare. Am fiert doar putin orez ca si garnitura.
Am modificat usor reteta dupa ce am citit-o si pe cea a Juliei Child, in sensul ca am crescut un pic cantitatea de vin, am adaugat si o frunza de dafin si in loc sa pun ciupercile direct in tocanita le-am sotat separat si le-am adaugat la final.
Este o cunoscuta reteta frantuzeasca care are la baza carne de vita preparata in vin rosu si garnisita cu legume, ciuperci, usturoi.
Ingrediente
130 gr bacon taiat fasii
800 gr carne vitel/porc taiata cubulete
4 linguri faina
2 cepe mari
2 morcovi mari
6 catei usturoi
4 1/2 cani supa vita (folositi supa de pui sau apa in lipsa)
de 1 deget in cana coniac
250 ml vin rosu sec
250 gr ciuperci intregi sau taiate in doua (in functie de marime)
1 lingura rasa cimbru
1 foaie dafin
1/2 lingura zahar brun
o lingura cu varf pasta de tomate (sau 1/2 cana bulion)
sare, piper
ulei
1 lingura unt
Portii: 6
- Se pune baconul intr-o oala fara grasime si se prajeste cam 5 min., pana e crocant. Se scoate pe servetele de hartie pt. a se absorbi grasimea.
- Carnea se introduce impreuna cu faina intr-o punga si se scutura sa se acopere bine. Se scoate carnea din punga scuturandu-se bine excesul de faina.
- Se prajeste carnea in oala in care a fost baconul, in cateva ture ca sa nu fie ingramadite (3 min/tura). Daca le-ati ingramadi in oala, bucatile de carnea s-ar inabusi, nu s-ar praji frumos. La fiecare tura de carne prajita adaugati putin ulei in oala daca e nevoie. Se scoate carnea din oala, se pune peste bacon si se tine calda acoperind vasul.
- Se adauga ceapa tocata si morcovii rondele si se soteaza in aceeasi oala (8 min). Se adauga usturoiul strivit si se mai lasa 1 min. Se scot legumele sotate peste carne.
- Se pune 1/2 cana supa si coniacul in oala si se fierbe dand cu lingura pe fund sa se dizolve grasimea. Se fierbe 8 min. Se adauga baconul, carnea, legumele in supa, apoi turnam vinul, cimbrul, dafinul, zaharul, pasta de rosii, cam 1 1/2 lingurite sare si 1/4 lingurita piper si supa ramasa.
- Se aduce la fierbere, se acopera cu un capac si se da la foc mediu spre mic (doar cat sa bolboroseasca continutul oalei). Se fierbe pana carnea e facuta (cam 2 1/2 ore pentru vitel, mai putin pentru porc).
- Ciupercile se calesc pana sunt rumene in 3 linguri ulei amestecate cu unt, care in prealabil au fost incinse bine. Cand e gata tocanita se adauga in oala se amesteca si se stinge focul.
- Serviti cu cartofi natur sau orez.
Prajim carnea
Tocanita la fiert
Prajim ciupercile