Bulz

Retete cu branza Retete ieftine Retete pentru gratar Retete romanesti

Ni s-a facut pofta de bulz, asa ca in weekend am mers pana in Bran sa ne facem pofta. Am cumparat branza burduf de acolo ca sa va pot omeni si pe voi cu acest preparat traditional romanesc. Nu am cum sa-l fac acasa in jar, dar am improvizat asa: i-am dat forma cilindrica in loc de bila, ca sa fie mai mare suprafata care vine in contact cu tigaia grill si sa se faca mai multa crusta si am asezat felii de afumatura in jur ca sa ia si bulzii putin din gustul ei.

Ingrediente

1 cana malai (200 gr)
4 cani apa (1 l)
30 gr unt
1 lingurita sare
200 gr branza burduf
putin ulei pentru uns

Bucati: 5

  1. Preparati o mamaliguta simpla: adaugati apa rece intr-o oala si puneti malaiul peste. Adaugati sarea si untul si amestecati bine sa se desfaca faina in apa. Fierbeti la foc mediu, amestecand incet. Cand incepe sa se ingroase mamaliga (va incepe sa improaste) dati focul la mic si amestecati mai des in ea sa nu se prinda de fund (in maxim 10 minute va fi gata).
    * daca puneti mamaliga la fiert in apa rece nu va face cocoloase!
  2. Lasati mamaliga sa stea 5-10 minute minute sa se racoreasca un pic. Pana atunci faramitati branza burduf si framantati-o un pic. Mai ales daca ati tinut-o la rece in frigider, e nevoie de caldura mainilor sa se incalzeasca un pic sa puteti face bile. Daca branza e foarte uscata si nu se leaga, adaugati 1 lingura smantana. Faceti 5 bile cat de cat egale din branza.
  3. Asezati pe masa o bucata de folie de plastic. Puneti 2 linguri bune de mamaliga in centru si asezati o bila de branza pe ea. Acoperiti bila cu inca 1 lingura de mamaliga. Ridicati marginile foliei (ca o bocceluta) si dati forma rotunda astfel incat bila de branza sa fie inchisa in mamaliga.
  4. Daca doriti, asezati fiecare bulz intr-o forma (un vas ceramic cu margini drepte sau un inel de patiserie - acesta din urma mi-a placut cel mai mult) si presati-l cu degetele sa se aseze bine in forma. Lasati sa stea 10 minute in forme. Mamaliga sa va raci si va lua forma dorita. Scoateti apoi bulzii din forma.
  5. Ungeti bulzii cu ulei pe toate partile.
  6. Incingeti tigaia grill (fara grasime) timp de 5 minute, la foc maxim.
  7. Asezati bulzii in tigaie si prajiti-i timp de 5 minute/parte (pana capata o crusta rumena). In jurul lor asezati felii de sunculita/bacon/carnati (eu am pus felii de muschiulet taranesc) pe care le scoateti cand sunt rumenite si crocante (se vor face mai repede decat bulzii). Daca din bulzi tasneste un pic de branza e in regula, se va coace pe gratar si vor avea gust si mai bun.
  8. Bulzul se serveste fierbinte, cu felii de afumatura facute pe gratar si un ou ochi sau simplu, doar cu smantana.

Branza burduf

Bila de branza pe mamaliga

Formam bulzul

Presam bulzul in inel

Presam bulzul in vas ceramic

Bulzii scosi din forma

Pe gratar

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...