Iaurt de capra cu mazare
Retete cu iaurt Retete cu legume Retete cu putine calorii Retete fara gluten Retete lact-ovo-vegetariene Retete de supe si ciorbe
Supa rece de iunie. Racoritoare, aromata, buna pentru silueta.
Ingrediente
3 iaurturi de capra (de 200 gr fiecare)
200 gr mazare proaspata (1 cana)
1/2 foaie dafin
3 fire marar
75 gr telemea de capra
sare
Ulei de menta
6 frunze mari de menta
3-4 linguri ulei masline extravirgin
2 prize fulgi de chili (pul biber)
Portii: 3
- Mazarea se fierbe din timp astfel: se pune intr-o craticioara cu foaia de dafin, se adauga apa doar cat sa cuprinda mazarea (cca 1/2 cana) si se fierbe cu capac, la foc mediu spre mic, timp de 12 minute. Dupa acest timp mazarea e fiarta, dar inca al dente. Se stinge focul, se lasa capacul pe oala (ca sa nu se "stafideasca" mazarea) si se lasa sa se raceasca complet. Se poate pastra la frigider pana e nevoie de ea.
- Fiecare iaurt se amesteca cu o priza de sare. Se toarna iaurtul in 3 farfurii.
- Mazarea racita se amesteca cu telemeaua sfaramata si mararul tocat. Se imparte in cele 3 farfurii.
- Menta se taie bucati intr-un mojar. Se adauga putina sare grunjoasa si uleiul. Se freaca cu pistilul pana rezulta un sos. Se adauga chili.
- Se toarna cate 1 lingura de ulei de menta in fiecare farfurie, in jurul mazarii.
Iaurt de capra