Salata de spanac cu pui, nuca si quinoa

Retete cu carne de pui Retete fara gluten Retete salate

Proaspata, aromata si plina de proteine. Inspirata de salata indiana a lui Nancy Silverton.

Ingrediente

200 gr piept de pui
75 gr spanac baby
1 legatura patrunjel (cca 20 gr)
45 gr nuca
3 linguri generoase quinoa alba fiarta
1 ardei iute rosu
1/2 lingurita Garam masala (de la Fuchs am folosit)
1/4 lingurita turmeric
1.5 linguri de ulei de masline

Dressing cu lamai murate

1 ceapa lunguiata rosie, mica (cca 30 gr)
2 linguri suc de lamaie
1 lamaie murata mica (se va toca doar coaja; sa aveti cam 1 lingura de cubulete)
1 lingura ulei de masline
sare

Portii: 2
Calorii: 990 cal in total
Proteine: 65 in total

  1. Cum am fiert quinoa: intr-o craticioara am pus 100 gr quinoa si 230 gr apa. Am adauga 1/4 lingurita sare si am adus la fierbere. Am dat focul la mic si am lasat sa fiarba 15 minute. In acest timp aproape toata apa a fost absorbita si am amestecat in oala la fiecare 5 minute. La final am stins focul, am pus capacul si am lasat asa acoperit 10 minute. Am ridicat capacul si am afanat quinoa cu o furculita. Am lasat sa se raceasca complet. Iese mai multa quinoa decat e nevoie pentru aceasta salata.
  2. Pieptul de pui se taie felii subtiri si apoi fiecare felie fasiute mici. Se presara cu putina sare si apoi cu 1/4 lingurita de garam Masala, turmeric si 1/2 lingura ulei. Se amesteca bine pana puiul e uniform colorat.
  3. Se prepara dressingul: se taie ceapa solzisori subtiri. Se preasara cu putina sare si se maseaza usor cu degetele sa se desfaca feliile de ceapa. Se lasa sa stea 5 minute. Se adauga apoi sucul de lamaie si coaja de la lamaia murata taiata cubulete mici. Se lasa sa se marineze 10 minute. Se adauga la final uleiul.
  4. In tava cuptorului tapetata cu hartie de copt se rasfira samburii de nuca. Se coc la 170C timp de 10 minute pana sunt placuti rumeni. Se scot si dupa ce se racoresc un pic se freaca samburii intre palme sa cada cojitele uscate. Se toaca grob sau se sfarama usor intr-un mojar.
  5. In tava in care ati copt nuca rasfirati fasiutele de pui si le introduceti pe al doilea nivel de sub grill (la 250C daca aveti termostat la grill). Se lasa doar 3 minute, dupa care testati o bucata. Nu lasati puiul prea mult sub grill, se va usca rapid.
  6. Scoateti puiul peste nuca, adaugati restul de 1/4 lingurita Garam Masala si 1 lingura de ulei. Amestecati bine si gustati de sare.
  7. Puneti spanacul intr-un bol larg si adanc. Turnati jumatate de dressing si amestecati cu mana, framantand usor frunzele. Adaugati apoi patrunjelul tocat mare, quinoa si restul de dressing si amestecati totul usor.
  8. Asezati 1/2 din salata intr-un bol larg. Presarati jumatate din fasiile de pui si nuca. Adaugati restul de salata in centru, ca o movilita si la final restul de pui. Presarati felii de ardei iute peste salata.

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...