Tortilla de cartofi

Retete cu cartofi Retete cu ou Retete ieftine Retete lact-ovo-vegetariene Retete simple Retete din Spania

Omleta spaniola cu cartofi. E buna fierbinte sau rece, pentru micul dejun sau ca aperitiv.

Ingrediente

4 cartofi
1 ceapa (optional)
8 oua
1-2 cani ulei de masline (cu gust neutru)
1 fasie coaja de lamaie
sare, piper

Portii: 4

  1. Se taie cartofii felii subtiri (nu chiar asa subtiri ca pentru chipsuri, dar subtiri). Daca puneti ceapa, taiati-o si pe ea felii la fel de subtiri.
  2. Se pune ulei la incalzit si cand e cald se adauga cartofii, ceapa si coaja de lamaie. Uleiul trebuie sa fie suficient incat sa acopere cartofii. "Fierbeti" totul la foc mediu spre mic timp de 15-20 minute, pana cartofii sunt facuti. Uleiul nu trebuie sa fie fierbinte pentru ca acum doar inabusim cartofii, nu-i prajim.
  3. Scoateti cartofii intr-o sita si lasati-i sa se scurga de ulei.
    * uleiul folosit la cartofi poate fi reutilizat, nu-l aruncati.
  4. Bateti ouale cu sare si piper. Puneti mai multa sare fiindca vor veni si cartofii in compozitie.
  5. Adaugati cartofii peste oua si amestecati bine.
  6. Intr-o tigaie de 25 cm diametru incingeti 1-2 linguri ulei (din cel folosit la cartofi).
  7. Adaugati in tigaie compozitia de oua si cartofi. Coaceti omleta la foc mic timp de 5 minute, pana se rumeneste frumos pe fund.
  8. Puneti o farfurie lata peste tigaie si cu o miscare sigura rasturnati omleta pe ea.
  9. Puneti tigaia inapoi pe foc si incingeti 1 lingura ulei. Lasati sa "curga" omleta de pe farfurie in tigaie. Prajiti pe a doua parte, tot la foc mic timp de 5-7 minute (dupa cum va place de facut oul). Cu un cutit puteti strapunge putin omleta sa vedeti cum e in centru.
  10. Rasturnati omleta pe farfurie si taiati-o in 4 (daca e pentru micul dejun) sau cubulete cand s-a racorit un pic (daca o serviti ca aperitiv). E buna calda sau rece.

Cartofii "fierti" in ulei

Scurgem cartofii

Cartofii cu oua

In tigaie, prajim pe o parte

Punem o farfurie deasupra

Rasturnam

In tigaie, prajim pe a doua parte

Tortilla de cartofi

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...