Dulceata de caise

Retete cu fructe Retete de gem si dulceata

Dulceata de concediu... fiindca se apropie!!!

Dulceata de caise, usor acrisoara, care pastreaza mult din aroma fructelor proaspete. Are o culoare portocalie intensa, vie, care ne va aminti la iarna de soarele acesta minunat de vara. Este o dulceata mai moale, cu bucati prafumate de caise. Este ideala pentru micul dejun, cu unt, amestecata cu iaurt sau pentru umplut clatite.

Ingrediente

3 kg caise
1.25 kg zahar
1 lamaie

Portii: 2 borcane de 680 ml + 3 borcane de 370 ml

  1. Folositi caise coapte, usor moi, cat mai aromate. Se spala caisele si se scurg bine. Se desfac in doua si se scot samburii. Veti ramane cu putin peste 2.5 kg caise.
  2. Folositi o oala/cratita cat mai larga (30-35 cm), altfel timpii de fierbere ar trebui sa fie mai mari decat cei indicati de mine. Astfel, cu cat timpul de fierbere e mai mic (din cauza ca suprafata de evaporare e mai mare), cu atat isi vor pastra mai bine forma bucatile de caise. Se acopera jumatatile de caise cu zahar si se lasa 1 ora la macerat, la temperatura camerei. Zaharul nu se va topi, dar se va umezi de la sucul lasat de caise.
  3. Se pun la fiert la foc mic impreuna cu sucul de lamaie. Caisele isi vor lasa sucul, zaharul se va topi incet si cam in 20 minute caisele vor fi acoperite de sirop. Incercati sa amestecati cat mai putin si usor, doar de 2-3 ori daca e cazul sa amestecati zaharul de desupra. Cand incepe tot amestecul sa fiarba, lasati-l pe foc inca 1 minut.
  4. Strecurati caisele de sucul lasat. Lasati-le 10 minute la scurs ca sa colectati cat mai mult suc.
  5. Puneti sucul strecurat inapoi pe foc si aduceti la fierbere. Fierbeti la foc mediu spre mic timp de 10 minute, curatand din spuma groasa care se formeaza deasupra. Nu amestecati in sirop. La final veti vedea ca nu se mai formeza spuma.
  6. Puneti caisele in siropul fiert. Lasati inca 20 minute la fiert din momentul in care incepe sa clocoteasca, la foc mediu spre mic. Cand e gata veti vedea ca bucatile de caisa au devenit translucide si culoarea lor s-a intensificat. Siropul de pe ele insa nu e foarte gros, se va mai ingrosa dupa racire.
  7. Puneti dulceata de caise fierbinte in borcanele sterilizate fierbinti (20 minute la cuptor la 200C), stergeti gura borcanului daca s-a murdarit, puneti capacele si le strangeti bine. Intoarceti borcanele cu fundul in sus (sa stea pe capac) si lasati asa 10 min. sa se faca vid. Puneti borcanele inca fierbinti invartite intr-o plapuma si lasati sa se raceasca asa peste noapte (dunst uscat).
  8. Pastrati la loc racoros, in pivnita sau camara.

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...