Orez cu verdeturi si fistic

Retete garnituri Retete cu orez Retete lact-ovo-vegetariene

O modalitate noua si inedita de a pregati orezul. Insa rezultatul este un orez perfect! Absolut perfect!

Crusta care se serveste deasupra pentru a ajunge la toti mesenii este o delicatesa pentru persani, asa ca nu o lasati in oala, chiar daca initial va parea pentru necunoscatori ca ati ars orezul. Recunoasteti ca si voi ati gandit asta cand ati vazut poza! ;) Cand il veti gusta va veti da seama ca nu este chiar asa si veti intelege de ce persanii tin atat de mult la crusta numita "tahdig". De fapt, daca tineti minte, si o paella reusita se lauda cu o crusta perfecta dedesubt, numita "socarrat".

Dar atentie! Crusta trebuie sa fie rumena, nu arsa! Pentru asta, urmati exact pasii descrisi in reteta si folositi un orez basmati de calitate.

Ingrediente

1 cana orez basmati
1/4 legatura patrunjel
3-4 fire marar
3-4 fire ceapa verde (sau chives/ceapa ciorii)
2 linguri cu varf fistic maruntit cu cutitul
2 linguri iaurt (sau smantana)
1 varf lingurita turmenic
1 lingura ulei
sare

Portii: 4

  1. Puneti la fiert 3-4 cani de apa si 1 lingurita de sare.
  2. Pana fierbe apa, spalati orezul in mai multe ape, astfel incat sa ramana curata apa pe el.
  3. Cand fierbe apa, adaugati orezul si lasati la fiert fix 8 minute din acel moment. Daca il gustati orezul trebuie sa fie aproape fiert, dar sa mai simtiti ca e un pic tare in centru. Sub nicio forma nu-l lasati sa fiarba complet!
  4. Scurgeti orezul si treceti-l sub jet de apa rece ca sa opriti fierberea. Adaugati peste el verdeturile tocate marunt si fisticul. Adaugati si sare dupa gust. Puteti sa-l gustati pentru siguranta.
    * nu exista limita la verdeturi si fistic; puneti ce va place mai mult in ce cantitati doriti; cu cat mai multe cu atat mai aromat orezul.
  5. Pe fundul unei oale (de 17 cm diametru am folosit eu) puneti apa cat sa se formeze o pelicula subtire (1-2 linguri). Adaugati uleiul si miscati oala astfel incat apa sa se amestece cu uleiul.
  6. Frecati iaurtul cu turmenic si 4 linguri de orez. Intindeti pasta obtinuta pe fundul oalei. Pasta se va transforma in crusta delicioasa de care va povesteam.
  7. Puneti orezul peste pasta si dati-i forma de movilita. Scopul e ca orezul sa nu atinga peretii laterali ai oalei, doar fundul.
  8. Faceti 4-5 gauri in movilita cu coada unei linguri de lemn. Nu strapungeti cu coada stratul de iaurt. Gaurile au rolul de a lasa aburul sa circule in oala. Fiindca orezul se va face de acum in abur.
  9. Asezati un prosop pe oala, apoi puneti capacul si ridicati marginile prosopului pe capac ca sa nu se arda. Va arata ca un turban. Scopul prosopului este sa etanseze oala cat mai bine.
    * daca nu aveti un capac care se potriveste perfect cu oala, puneti mai intai o folie de aluminiu pe oala, apoi prosopul si apoi capacul.
  10. Puneti oala pe ochiul cel mai mic al aragazului. Dati focul al maxim si lasati sa fiarba 1 minut, pana cand auziti ca incepe sa sfaraie continutul oalei. Atunci dati focul la minim si lasati sa fiarba 35 minute.
  11. Ridicati capacul si cu o furculita amestecati usor in orez. Dregeti de sare daca e cazul.
  12. Scoateti tot orezul pe un platou, asezandu-l sub forma de movilita. Cu o lingura desfaceti crusta de pe fundul oalei si presarati-o deasupra orezului.
  13. Serviti imediat.

Orezul prefiert cu verdeturi si fistic

Pasta de iaurt si orez

Pelicula de apa si ulei pe fundul oalei

Pasta pe fundul oalei

Facem gauri in orezul asezat sub forma de movilita

Fierbem cu "turban"

Orez cu verdeturi si fistic

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...