Oua cu ciuperci Portobello si spanac
Retete cu ciuperci Retete pentru Mic Dejun Retete cu ou Retete fara gluten Retete simple
Unele zile incep asa...
Ingrediente
Oua ochiuri
2 oua
putin ulei pt uns tigaia
sare, piper, fulgi de chili
Ciuperci Portobello la gratar cu spanac
2 ciuperci Portobello (cca 150 gr in total)
1/4 lingurita pasta de ardei iute (am folosit ardei iute macinat in ulei)
1 catel mare de usturoi
1 mana spanac baby
3 fire patrunjel
2 linguri ulei de masline extravirgin
sare, piper negru
Portii: 1
Calorii: 445 cal
Proteina: 15.3 gr
- Se taie ciupercile felii nu foarte subtiri, vor scadea mult la gatire. Se presara cu putina sare si se amesteca cu 1 lingura de ulei.
- Usturoiul se striveste si se amesteca cu pasta de ardei si 1 lingura de ulei.
- Se incinge o tigaie grill (5 minute, fara grasime). Se aseaza feliile de ciuperci spatiate in tigaie si se lasa cate 1-2 minute / parte (pana sunt super rumene).
- Se scot intr-un bol si se adauga imediat (cat sunt fierbinti) pasta de usturoi, spanacul si mare parte din patrunjelul tocat (lasati putin pentru oua). Se amesteca bine, mai mult timp, astfel incat frunzele de spanac sa se gateasca usor de la caldura ciupercilor. Gustati de sare. Lasati sa stea pana pregatiti ouale.
- Pregatiti ouale ochiuri urmand reteta de aici. Scoateti ochiurile pe o farfurie larga si le presarati cu restul de patrunjel. Rasfirati ciupercile in jurul oualor. Serviti imediat, cu o felie de focaccia proaspata sau prajita pe gratar.