Paste rosii

Retete cu paste Retete lact-ovo-vegetariene

Paste de casa cu aroma de rosii. Cum s-a racit afara, cum m-a apucat frenezia pastelor de casa.

Cand e vorba de pastele bune, mai ales cele facute in casa, imi place sa le servesc cu un sos cat mai simplu, ca sa le simt gustul. Peste aceste paste cu aroma fina de rosii am adaugat doar un sos lejer de busuioc si foarte putin usturoi. Pentru o persoana cantaresc 60-70 gr de paste daca mai servesc ceva inainte (o supa crema sau o salata) sau 100 gr daca pastele sunt singurul fel.

Ingrediente

280 gr faina alba (BL55 sau 550)
100 gr pasta de rosii (concentrata)
2 oua
1/2 lingurita sare

Portii: 350 gr paste uscate

  1. Intr-un bol larg se bat bine ouale cu pasta de rosii si sare. Se adauga treptat faina si se amesteca cu mana pana faina este absorbita de oua. Aluatul va fi acum faramicios, dar e ok asa.
  2. Incepeti sa framantati aluatul pana se leaga intr-o bila (cca 3-4 minute). In acest moment puteti continua framantarea aluatului cu mana (direct pe masa de lucru, cca 15 minute), cu robotul (cca 5 minute) sau in masina de paine (pe programul de framantare/paste). Daca alegeti sa il framantati cu robotul sau masina, la final il mai framantati si cu mana 2-3 minute pe masa de lucru, caldura mainilor il ajuta. Aluatul final este unul ferm si lucios.
  3. Inveliti aluatul in folie de plastic si lasati-l sa stea 1 ora la temperatura camerei.
  4. Cand aluatul e gata, il taiati in 5-6 bucati egale.
  5. Pregatiti aparatul de facut paste cu accesoriul simplu de intins aluatul (sau lasagna). Ideal cand folositi masina de paste e sa fiti doua persoane, e mult mai usor si merge mai repede. Unul invarte manivela si celalat introduce si tine aluatul cand iese.
  6. Luati fiecare bucata de aluat si intindeti-o usor cu sucitorul sau cu mana, doar sa aiba forma de disc. Treceti discul prin faina, scuturati excesul.
  7. Setati masina pe nivelul 1 (cel mai larg la mine) si introduceti aluatul de doua ori pe acest nivel. Repetati de doua ori si la nivelele 2 si 3. Continuati apoi pana la penultimul nivel (8 e la masina mea), de data asta trecand aluatul o singura data prin fiecare. La final veti avea o foaie lunga si subtire prin care se zareste modelul prosopului. 
  8. Intindeti prosoape sau fete de masa curate. Asezati fasiile pe ele.
  9. Lasati foile sa se usuce. Cat, asta depinde de temperatura si umezeala din casa (vara dureaza doar 20-30 minute, iarna poate dura 1-2 ore). Cand simtiti foile usor uscate deasupra le intorceti sa se usuce si pe cealalta parte. Cand vi se par ca sunt uscate dar inca pliabile (nu le lasati sa se usuce prea tare! se vor rupe la taiat) faceti un test cu o bucata mica si daca pastele se lipesc la taiere insemana ca mai tebuie lasate un pic la uscat.
  10. Rulati foile pe lungime si taiati felii cat de late doriti.
  11. Rasfirati pastele pe prosoape. Lasati-le sa se usuce in continuare 1-2 zile (pana devine casanta). Se pastreaza in pungi de hartie, in loc racoros. Timpul de fierbere e cam de 5 minute.
  12. Sugestie de servire (cu busuioc si usturoi): cantariti 120-140 gr paste pentru 2 persoane si fierbeti-le in apa cu sare. In acest timp striviti in mojar 10 frunze mari de busuioc cu putina sare grunjoasa. Adaugati apoi suficient ulei de masline cat sa obtineti un sos lejer, care curge de pe lingura. Intr-o tigaie incinsa caliti 1 catel mic de usturoi taiat felii. Adaugati pastele scurse si sosul de busuioc si sotati impreuna inca 1 minut. Serviti imediat.

Foile intinse se usca

Taiem fasii

Paste cu sos de busuioc si usturoi

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...