Spaghetti cu sos de rosii
Retete din Italia Retete cu legume Retete cu paste Retete de post
Rosiile sunt acum extra coapte si mega gustoase. Nu exista un moment mai bun pentru a face un sos de rosii clasic italian pentru paste.
Ingrediente
250-300 gr spaghetti (sau alt tip de paste lungi)
Sos de rosii
1 kg rosii bine coapte
3 catei de usturoi
1 lingurita seminte de fenicul
1 lingurita rasa fulgi de chili (peperoncino)
1 fir bogat de busuioc
1 lingurita otet balsamic
1 lingurita zahar (optional)
1 lingurita cu varf unt (optional)
4 linguri ulei de masline
sare
Portii: 3
- Se taie rosiile in doua si se dau pe razatoare pana ramaneti doar cu coaja in mana.
- Intr-o tigaie cat mai larga (asa sosul va scadea mai repede) se incalzeste 3 linguri de ulei si se adauga usturoiul strivit si semintele de fenicul strivite in mojar. Se calesc, amestecand des pana usturoiul miroase placut, dar nu se rumeneste deloc.
- Se adauga piureul de rosii si chili si se aduce la fierbere. Se adauga si putia sare. Cand sosul fierbe, se da focul la mediu si se introduce firul de busuioc in sos.
- Se fierbe sosul pana scade bine de tot, amestecand din cand in cand. Catre final, cand sosul e mai gros, dati focul la mic si amestecati mai des ca sa nu se arda. Va dura cam 15-20 minute acest pas. Cam dupa 10 minute gustati sosul si daca il simtiti foarte acid sau acrisor, adaugati zaharul.
- Cand incepeti sa vedeti fundul cratitei cand amestecati, semn ca sosul e aproape gata, scoateti busuiocul din cratita si adaugati inca 1 lingura de ulei, otetul balsamic si untul daca doriti (untul va face sosul mai dulceag). Fierbeti inca cateva minute, amestecand des acum. Sosul trebuie sa aiba aproape consistenta pastei de rosii, adica sa fie dens si sa fie mai inchis la culoare decat la inceput. De asemenea pe margini veti vedea uleiul separat de sos.
- Dregeti a final sosul de sare. Sosul poate fi pastrat asa in frigider pana il veti folosi.
- Fierbeti pastele in apa cu sare conform timpului de pe ambalaj. Cand sunt aproape gata infierbantati sosul intr-o tigaie larga si adaugati pastele scurse (dar nu foarte bine, lasati cateva linguri de apa pe ele). Amestecati timp de 1 minut pastele impreuna cu sosul. Daca doriti adaugati frunze de busuioc cand amestecati pastele cu sosul.
- Serviti calde, cu parmezan razuit daca doriti.