Restaurant Fair Play

Hai la Cluj!

Hai la Cluj! Voi fi ghidul tau culinar.

Prima mea propunere este un restaurant cu mancare traditionala ardeleneasca. Este singurul loc in care mancarea este exact ca la mama acasa (si nu e o figura de stil, e exact ca la mama mea). Ciorbele sunt impecabile: ciorba de burta este cea mai buna din Cluj, cea de fasole cu ciolan la fel. Vin in urma ciorba de vacuta, lucicos, ciorba de tarhon. Iar in post fac o fasole batuta cu ceapa calita cu boia de-ti lingi degetele.

Pe langa meniul de baza (cel tiparit) gatesc sezonier: salata de vinete coapte pe gratar cu rosii, ciorba de pastai, ciorba de salata verde, spanac ardelenesc cu ochiuri. Intotdeauna au ceva special, care nu e in meniul permanent, asadar intrebati intotdeauna care sunt specialitatile zilei.

Daca vrei sa incerci celebra varza a la Cluj aici e locul potrivit. Nu e in meniul permanent, de aceea e bine sa o comandati in avans ca sa fiti siguri. Se face pe comanda, minim 4-6 portii.

Am mai incercat aici gulasul de vita, cel de varza cu porc si ceafa la gratar sau cuptor. La desert au papanasi si clatite cu branza de vaci. Uneori le decoreaza cam demodat, dar cred ca putem ignora asta.

De obicei eu nu reusesc sa trec peste ciorba, fiindca portiile sunt foarte mari. Uriase de fapt. Am vazut trecand pe langa mine farfurii cu munti de ficatei sau gratare.

Preturile sunt medii, mai mari decat in majoritatea restaurantelor cu specific romanesc, dar cantitatea si calitatea explica pretul. Meniul zilei (ciorba+fel principal+desert) costa 25 lei. Mancarea se poate comanda si la pachet.

Va spun si ce sa nu comandati aici: capuccino, e din plic. Luati cafea simpla daca aveti musai nevoie de cafeina.

Singurul lui defect e ca in interiorul restaurantului lipseste cu desavarsire atmosfera. Daca intri acolo fara sa stii despre ce e vorba chiar te poti panica un pic, miroase a mancare si fum de tigara. Deci sunteti avertizati, mergeti acolo exclusiv pentru mancare. In schimb cand e cald au o terasa frumoasa si aici poti sta cu placere ore intregi. Chelnerii sunt prietenosi. In general cei care mananca acolo sunt "de-ai casei", asa ca poate uneori atmosfera e un pic familiala. Si cine stie, poate ma gasesti si pe mine acolo :)

Categorie preturi:
Il gasiti aici: Piaţa 14 Iulie, nr 22 (nu e central, e in cartierul Grigorescu, insa se ajunge usor pe jos de la Arena Cluj; sunt doar 900 m); Facebook

Ciorba de fasole cu ciolan

Ciorba de porc cu tarhon

Ciorba de macris

Paste cu sos de smantana, ciuperci si pui (la meniu)

Cascaval pane

Ciorba de burta

Sarmale cu smantana si afumatura

Intrarea

Ciorba de perisoare

Ciorba de macris

Ciorba de vacuta cu legume

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...