Biscuiti cu smochine
Retete desert Retete cu fructe Retete gustari (snack) Retete din Italia Retete cu ou Retete de Craciun
Biscotti cu smochine, pentru impartit colindatorilor. Arata bine impachetati, asa ca ii puteti face cadou in perioada sarbatorilor. Sunt forte buni inmuiati in lapte, cafea sau vin/sherry dulce. Avantajul lor e ca se pastreaza foarte bine o perioada indelungata (mai bine de o saptamana). Si parca nu sunt asa de tari ca alti biscotti, adaosul de smochine ii face mult mai placuti, mai usor de muscat.
Ingrediente
180 gr zahar
3 oua
1 lingura lichior de nuci verzi (sau alt lichior, rom, sherry dulce etc)
250 gr faina alba (BL55)
2 lingurite rase praf de copt
1 priza sare
coaja rasa de la 1/4 portocala (optional)
120 gr smochine deshidratate (5-6 bucati)
1 lingurita zahar tos (pentru presarat)
- Se cern impreuna faina, praful de copt si sarea. Un ou se separa, pastrand separat albusul si galbenusul. Smochinele se toaca marunt. Zaharul se macina pudra. Puteti folosi mixerul manual sau robotul de bucatarie pentru urmatorii pasi.
- Se bat 2 oua intregi si un galbenus cu zaharul pudra pana obtineti o crema groasa galben-pal (cca 4 minute). Adaugati lichiorul si mixati pana la omogenizare.
- Adaugati faina cernuta si mixati la viteza medie, doar pana aveti un aluat omogen (cca 1 minut).
- Adaugati smochinele si coaja de portocale si mixati la viteza mica pana se amesteca omogen in aluat (cca 30 secunde). Va rezulta un aluat gros, lipicios, care sta pe lingura.
- Puneti aluatul in tava de chec tapetata cu hartie de copt (mototoliti fasiile de hartie ca sa se aseze mai usor in forma). Nivelati cat puteti cu lingura amestecul din tava.
- Bateti albusul ramas cu o furculita, ca pentru omleta. Ungeti aluatul cu albus. Nivelati inca o data aluatul, fiindca acum e mai usor, nu se va mai lipi de lingura. Presarati zaharul tos deasupra.
- Dati tava la cuptor, la 180C timp de aprox. 40 minute. Daca vi se pare ca se rumeneste prea repede deasupra, puteti pune o folie de aluminiu deasupra (eu am pus cam la minutul 30 folia, fiindca cuptorul imi era setat pe caldura sus-jos). Dupa 30 minute (din 5 in 5 minute) incepeti sa faceti testul cu scobitoarea (ca la chec, impungeti in mijloc) si cand iese curata scoateti tava din cuptor.
- Lasati prajitura sa se raceasca complet. Taiati apoi felii subtiri (cam 1/2 cm) cu un cutit zimtat. Asezati feliile in tava cuptorului si dati la 140C timp de 15-20 minute, sa se deshidrateze. Ii lasati pana devin crocanti. Nu trebuie sa se rumeneasca, doar sa devina crocanti.
Galbenusurile frecate cu zahar
Aluatul
Aluatul in tava
Aluatul nivelat
Aluatul copt
Blatul copt
Felii la uscat in cuptor