Coulis de rosii
Retete cu legume Retete rapide Retete simple Retete de Sosuri si Salsa
Ideea unui coulis de rosii mi-a venit de la doua felii de rosii pe gratar ramase de la micul dejun. Am strivit rapid cu o furculita rosiile si am adaugat putin sos de busuioc. E voila! Un coulis proaspat si dulce care mi s-a parut ca ar merge grozav langa orice carne facuta pe gratar, fasole proaspata fiarta sau omleta/oua prajite. Pe gratar rosiile sunt doar usor coapte, cat sa se inmoaie un pic, dar isi pastreaza gustul de proaspat. Asta e diferenta intre un coulis si un sos de rosii obisnuit. Mi se pare mai bun la temperatura camerei.
Ieri am pregatit special o portie de coulis ca sa impartasesc ideea cu voi. Am folosit rosii "inima de bou" foarte carnoase, coapte si dulci. Va recomand si voua sa folositi cele mai bune rosii la care aveti acces. In afara sezonului de rosii nici nu are rost sa va deranjati sa faceti acest sos. Sosul l-am impartit in doua farfurii si l-am servit cu fasole proaspata fiarta si ton in ulei ramas pe fundul borcanului.
Ingrediente
2 rosii (bine coapte si dulci; cat mai carnoase)
1 catel de usturoi
2-3 lingurite sos de busuioc
putin ulei
sare
Portii: 2
- Se taie rosiile groase groase si se ung cu ulei.
- Se incinge foarte bine o tigaie grill si se pun rosiile pe gratar. Se coc cam 4 minute pe prima parte si inca 2 minute pe a doua parte.
- Se taie usturoiul felii si se pun pe fundul unui bol. Se scot rosiile coapte peste usturoi. Se presara cu sare de mare. Se lasa sa se raceasca complet. Rosiile vor lasa suc pe fundul farfuriei. Daca vreti un sos mai consistent il puteti scurge inainte de a face pasul urmator.
- Cu o furculita se strivesc rosiile intr-un piure nu foarte fin. Scoateti din sos coaja rosiilor (vine usor jos in timp ce striviti) si orice alta bucata de cotor care nu se poate strivi cu furculita.
- Adaugati sosul de busuioc si amestecati usor.
Rosiile pe gratar
Feliile intoarse
Rosiile se racoresc pe usturoi
Rosiile strivite cu furculita