Fajitas cu vita

Retete de mancaruri cu carne Retete din Mexic si Tex-Mex Retete pentru gratar Retete cu carne de vitel sau vita

Reteta Fajitas cu vita

Pentru cine a mai vazut-o aici: nu e o noutate, am mai postat aceasta reteta doar ca acum am reusit sa o imbunatatesc si m-am hotarat sa o repostez. Daca vedeti comentarii foarte vechi o sa stiti de sunt aici ;) Varianta aceasta e mult mai reusita si mult mai apropiata de cea originala.

Este o reteta mexicana care inseamna carne pregatita la gratar servita in tortilla si asezonata cu ceapa si ardei grillati. La inceput se folosea doar carne de vita, dar acum se poate pune si carne de pui, porc sau chiar fructe de mare.

Daca doriti sa preparati fajitas pe gratar in aer liber, carnea se grilleaza direct pe gratar, dupa ce ati condimentat-o, iar ceapa si ardeii ii puneti in pachetele din folie de aluminiu, sa fie bine sigilate si apoi le asezati pe gratar.

Ingrediente

700 gr carne vitel/vita (preferabil muschiulet)
3 cepe (am folosit ceapa rosie, dar nu e obligatoriu)
3 ardei (verde si rosu, pentru culoare)
2 linguri condiment mexican
1/2 lingurita piper
sare de mare
5 linguri ulei + putin ulei pentru gratar
6 tortilla (sau lipii mici sau roti)

Portii: 6 fajitas

  1. Se taie carnea de vita felii perpendiculare pe fibra, putin mai groase de un deget si se pregatesc cu sare de mare conform retetei de aici. Se urmeaza toate instructiunile de la gratarul mixt pentru a obtine un gratar de vita bun. Inainte de a o praji pe gratar, carnea se condimenteaza cu condiment mexican pe ambele parti.
  2. Ceapa si ardeii se taie felii nu foarte subtiri. Se pun intr-un bol (sau punga) si se toarna peste ele 1 lingura condiment mexican, piperul si uleiul. Se amesteca bine. Se da la frigider cat timp carnea sta cu sare.
  3. Ungeti gratarul incins cu un strop de ulei si prajiti carnea pe ambele parti cate 3 minute pe fiecare parte (va fi usor in sange la mijloc). Daca nu o doriti in sange mariti timpul de prajire cu 1 minut. Cand se racoreste putin carnea, taiati-o fasiute.
  4. In aceeasi tigaie grill in care ati prajit carnea, turnati legumele si prajiti amestecand din cand in cand pana legumele sunt facute, dar nu foarte moi, cca 15 minute la foc mediu.
  5. Pe fiecare tortilla (eu am folosit roti) asezati ceapa si ardei grillati, apoi fasiute de carne. Puteti servi simplu, cu smantana sau guacamole.

Legumele la marinat

Legumele la marinat

Felii vita cu sare

Felii vita cu sare

Grillam vita

Grillam vita

Si apoi punem legumele

Si apoi punem legumele

Fajitas cu vita

Fajitas cu vita

Comentarii (15)

 

Ultimele comentarii

Ioana  acum 15 ani - 18 Februarie 2009 19:15  

aceasta reteta trebuie sa o refac, fiindca in mod normal carnea nu trebuie "aburita" inainte... mai trebuie perfectionata putin reteta
 

Nicoleta Corr  acum 15 ani - 21 Februarie 2009 10:30  

Fajitas se servesc de obicei in farfurie acompaniate de tortilla. Se le mai pune si ardei grasi pe lange ceapa. Sant foarte bune cu guacamole si salsa.
 

Ioana  acum 15 ani - 21 Februarie 2009 10:49  

aceasta reteta trebuie imbunatatita fiindca nu am facut-o cum trebuie, stiu, dar nu ma descurcam foarte bine cu carnea de vita, iar de ardei am scris ca se foloseste numai ca eu nu manac deloc ardei si ca atare n-am pus... la varianta noua sigur il voi pune, eu o sa-l "driblez" in farfurie :)
 

Laura  acum 15 ani - 1 Iulie 2009 20:24  

Imi dai voie sa sugerez ceva la amestecul de ceapa si ardei? Se mai poate adauga spre sfarsit usturoi tocat marunt (sau dat prin presa) si, nu stiu daca in Romania se gaseste, cilantro tocat, care e un fel de patrunjel mexican, aromat puternic. De asemenea cand se serveste carnea pe tortilla, se pune suc de lime peste ea. Aici se mai servesc si cu pico de gallo, care e ca o salsa (rosii, ceapa, cilantro si ardei iuti).
 

Ioana  acum 15 ani - 2 Iulie 2009 10:08  

se gaseste cilantro (coriandru) la noi, de ceva vreme l-am gasit si eu, am fost foarte incantata, l-am cumparat, am ajuns acasa si cand l-am gustat zici ca am mancat tamaie :) am crezut ca ma sufoc, nu mi-a placut aroma, o sa pun patrunjel de-al nostru in schimb. sa stii insa ca boabele de coriandru imi plac.
 

Laura  acum 15 ani - 3 Iulie 2009 01:28  

Bine zici tamaie :) e intr-adevr foarte aromat se pune cu masura. Nu stiu de ce am crezut ca la altceva ii spune coriandru, pana ma pun la punct cu toate sper sa nu ma lase "talentul" culinar. Oricum, vreau sa-ti spun ca urmaresc cu mare interes blogul tau, si pe cat pot incerc retetele tale.
 

Dan  acum 12 ani - 10 Aprilie 2012 15:52  

ce inseamna grillat? cred ca e chiar greu sa spunem in romana pregatit pe gratar....
 

Ioana  acum 12 ani - 10 Aprilie 2012 16:09  

pentru mine care scriu asa mult e greu :) scopul meu e sa fiu scurta si la obiect.
 

Daniel  acum 4 ani - 31 Mai 2020 11:36  

Buna,
Nu se pune si avocado?
 

Ioana  acum 4 ani - 1 Iunie 2020 09:56  

La preparare nu, dar se poate garnisi cu guacamole (adica sos de avocado , [link]), pico de gallo ([link]), smantana, orez spaniol ([link]) sau fasole mexicana ([link])
 
Lasa un comentariu
Newsletter

Ca sa primesti cele mai noi retete prin email

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...