Midii in sos de vin si usturoi

Retete cu peste si fructe de mare Retete rapide Retete simple Retete pentru Valentine's Day si Dragobete

Metoda mea preferata de a gati midiile. Le-am incercat si cu alt sos, dar nici unul nu mi s-a parut atat de potrivit. Le recomand pentru o masa extravaganta alaturi de persoana iubita.

Cand cumparati midiile, verificati-le prima data cu ochiul (sa fie toate cochiliile inchise), apoi cu nasul (sa miroasa a apa de mare, nu a peste mort). Si cereti intotdeauna o punga din spate, nu le luati pe cele expuse pe gheata.

Ingrediente

1.5 kg midii
2 linguri ulei masline
1 lingura buna unt
6 catei usturoi
100 ml vin alb sec (Sauvignon Blanc, Chablis, Chardonnay)
1/2 legaturica patrunjel
1-2 linguri suc de lamaie
sare, piper

Portii: 2-3

  1. Se curata midiile: se pun intr-un vas cu apa rece. Alaturi se pune alt vas cu apa rece. Se ia fiecare midie si se curata de "mustati" tragand de ele in partea opusa balamalei cochiliei. Se curata cochilia frecand-o energic cu un buretel de sarma sub jet de apa. Depunerile calcaroase se curata cu lama unui cutit (unele vor merge jos, altele nu, curatati cat se poate). Se pune midia curatata in vasul cu apa curata. Atentie, daca midia e deschisa se arunca.
    Cand toate midiile sunt curatate se mai clatesc in cateva ape. Se scurg bine de apa chiar inainte de a le gati.
  2. Intr-o tigaie larga se incinge uleiul si untul. Se adauga 4 catei usturoi striviti si se calesc scurt, doar pana incep sa miroasa. Se adauga vinul si se aduce la fierbere.
  3. Se pun midiile in tigaie si se amesteca bine. Se acopera cu capac si se lasa 5 minute. Se verifica daca s-au deschis toate midiile in acest timp si daca nu, se amesteca in ele, se pune iar capacul si se mai lasa max. 5 minute.
  4. Se scot midiile cu o paleta cu gauri pe un platou incapator.
  5. Sosul ramas in tava fierbe la foc mare timp de 5 minute, cat sa scada un pic. Se adauga usturoiul ramas strivit, patrunjelul tocat fin si sucul de lamaie. Se condimenteaza cu sare si piper dupa gust.
  6. Se toarna sosul peste midii.
  7. Se servesc cu paine proaspata si felii de lamaie, alturi de un pahar cu vin alb (cel pe care l-ati folosit la gatit). Daca nu vreti sa consumati multa paine pentru a inmuia in sos, puteti folosi o cochilie pe post de lingura, cu care sa beti sosul. Sau se pot servi peste paste. Midiile care nu s-au deschis nu se consuma.

Midii aburinde

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...