Paine toast
Retete aluaturi Retete lact-ovo-vegetariene
Paine moale pentru sandwichuri. Paine super alba, super pufoasa, super gustoasa. Coaja, e subtire si moale. Este ideala pentru sanwichuri proaspete sau toast. In aceasta perioada merge perfect cu unt si ridichi. E foarte buna in ziua in care e coapta si a doua zi.
Ingrediente
450 gr faina alba (BL55)
150 ml lapte
150 ml apa
1/2 plic drojdie uscata (cca 4 gr; sau 15 gr drojdie proaspata)
1 priza zahar
1 lingurita sare
30 gr unt (la temp. camerei)
Bucati: 1 paine de 650 gr
- Apa si laptele se incalzesc usor impreuna, doar cat sa fie caldute. Se iau intr-o cescuta 2 linguri din acest amestec si in el se dizolva sarea. Separat se iau 50 ml (masurati ochiometric, nu trebuie sa fie exact) intr-o cana si se adauga drojdia si zaharul. Se lasa la loc cald doar pana face putina spuma deasupra (cca 10 minute).
- Intr-un bol se pune faina si se face un crater in centru. Se adauga acolo drojdia activata si restul de lapte+apa. Se framanta pana aveti un aluat omogen (10 minute cu mana sau 5 minute cu robotul). Se lasa aluatul sa stea 10 minute.
- Se continua apoi framantarea (cu mana sau robotul), adaugand treptat cubulete de unt (in 4 transe) si adaugand si putin din laptele cu sare. Dupa fiecare transa trebuie framantat pana aluatul redevine omogen, fiindca va parea ca aluatul se separa, dar trebuie sa insistati pana revine la consistenta normala (mai ales daca framantati cu mana). Dupa ce ati terminat de incorporat untul si sarea, continuati sa framantati aluatul (inca 10 minute cu mana sau 5 cu robotul). Lasati aluatul sa se odihneasca alte 10 minute.
- Mai framantati o tura aluatul (inca 10 minute cu mana sau 5 cu robotul). Va rezulta un aluat nelipicios, dar super elastic (asa stiti ca ati framantat cat trebuie).
* nu sariti etapele de framantat si odihna fiindca acesti pasi dau textura miezului; daca nu le faceti cum trebuie miezul va iesi pufos si gustos, dar va fi usor faramicios. - Asezati aluatul intr-un bol, acoperiti-l cu un prosop sau folie de plastic si lasati sa creasca la loc cald pana isi dubleaza volumul (cca 1 ora la 28C).
- Luati aluatul din bol, intindeti-l un pic cu mana pe masa de lucru si impaturati-l in doua si apoi iar in doua din partea opusa. Asezati aluatul iar in bol si mai lasati-l o tura la crescut pana-si dubleaza volumul (cca 1 ora la 28C).
- Puneti putina faina pe masa de lucru si intindeti cu mana aluatul o foaie dreptunghiulara, avand grija ca una din laturi sa aiba lungimea tavii pe care o veti folosi la copt. Rulati aluatul pe acea latura, apoi asezati-l in tava (L 30 x l 11 x h 8 cm) unsa cu putin ulei sau unt.
- Acoperiti tava si lasati aluatul sa creasca la loc cald pana tava aproape se umple (cca 30-40 minute).
- Se unge o bucata de hartie de copt cu ulei si se aseaza peste tava, cu partea unsa in jos. Se pune deasupra o greutate (am folosit o tava), ca sa va asigurati ca painea nu face "cocoasa".
- Coaceti painea la 190C timp de 20 minute, apoi cresteti temperatura la 220C si mai coaceti 10 minute, sa se rumeneasca un pic.
- Painea se lasa sa se raceasca in tava acoperita cu un prosop.
Aluatul framantat
Aluatul crescut prima data
Aluatul pe masa de lucru
Aluatul rulat
In tava
Dupa ce a crescut
Cu hartie de copt si greutate deasupra