Oua cu pancetta si rosii cherry
Ingrediente
4 oua
50-75 gr pancetta afumata
250 gr rosii cherry mici
1 catel de usturoi
1 fir rozmarin
sare, piper negru, fulgi de chili
Portii: 2
- O tigaie de 25-28 cm (care merge si la cuptor) se pune pe foc si imediat se adauga pancetta taiata cuburi. Se lasa la foc mic, pana isi lasa grasimea in tigaie. Cand e suficienta grasime, incepeti sa amestecati din cand in cand ca sa se rumeneasca placut peste tot. Adaugati si rozmarinul in acest timp ca sa aromatizeze grasimea. Daca folositi alt tip de sunca care nu lasa grasime, completati cu 2 linguri de ulei. Trageti pancetta intr-o parte a tigaii.
- In zona goala a tigaii adaugati rosiile cherry taiate in doua (lasati doar cateva intregi). Sotati la foc mediu, amestecand cand si cand, pana rosiile se inmoaie si incep sa lase suc. Unele dintre ele se vor sfarama cand amestecati, e ok. Va dura cam 3 minute.
- Adaugati usturoiul strivit, putina sare si amestecati cu pancetta si rosiile timp de 1 minut.
- Impingeti continutul tigaiie spre margine, facand 4 locuri mai spre centru. Acolo spargeti ouale. Le presarati cu sare, piper negru si chili daca doriti. Lasati tigaia pe foc doar pana nu mai vedeti fundul tigaii prin albus. Nu trebuie sa fie coagulat complet, doar dedesubt sa devina alb (dureaza cam 2 minute).
- Mutati tigaia in cuptor, la 160C, timp de 5 minute. In aceste timp albusul se va coagula complet, dar galbenusurile raman moi.
- Decorati cu verdeata (frunze de busuioc sau patrunjel) si serviti imediat.
Adaugam rosiile si sotam