Somon marinat

Retete aperitive Retete cu peste si fructe de mare Retete de Craciun Retete din Suedia

Gravlax, devenise o legenda in familia mea. Toata lumea a auzit de el, nimeni nu l-a vazut. Pana ieri... Visam si vorbeam de el din vara, insa nu l-am facut pana acum, deoarece cere temperaturi mai scazute ca sa fie cosumat.

Gravlax, somon marinat in stilul popoarelor nordice, este ideal pentru salate, sandwichuri si platouri de aperitive. Unii spun ca este mai bun decat somonul afumat si eu le dau dreptate.

Il puteti servi cu crema de hrean in locul sosului de mustar.

Ingrediente

500 gr file de somon
120 gr sare de mare grunjoasa
60 gr zahar
2 fire marar
piper negru macinat

Sos de mustar

1 lingura cu varf mustar
1 lingurita zahar
5 linguri ulei (sa nu fie de masline; folositi ulei neutru la gust)
piper negru macinat
marar

  1. Se taie fileul de somon in doua pe latime. Se presara cu piper negru si marar tocat (cu mararul puteti fi muuult mai darnici decat mine).
  2. Se amesteca sarea cu zaharul.
  3. Intr-o cutie care sa cuprinda fileurile se presara un strat subtire de sare-zahar.
  4. Se aseaza primul file de somon cu pielea in jos. Se presara peste el sare-zahar cat sa fie acoperit complet cu un strat subtire si uniform.
  5. Se aseaza peste el al doilea file de somon cu pielea in sus. Se presara restul de sare peste el.
  6. Se acopera somonul cu folie de plastic, se aseaza deasupra o farfurie si apoi niste greutati (conserve de exemplu) care sa apese fileurile.
  7. Se pune cutia la frigider. Dupa 12 ore se intorc fileurile in cutie (cel de sus sa ajunga jos). Se mai lasa 12 ore la marinat.
    * cele 24 de ore de marinat sunt suficiente pentru fileurile de peste pe care le-am vazut la noi in magazine; timpul poate fi crescut la 36-48 de ore pentru fileurile foarte groase.
  8. Dupa cele 24 ore veti vedea ca fileurile s-au intarit (si pielea si carnea) , iar carnea a capatat o culoare portocalie mai inchisa. In cutie veti vedea un lichid gras cam de un deget grosime. Scoateti fileurile din cutie si spalati-le sub jet de apa rece sa se duca sarea, dar incercati sa mai lasati condimente pe el. Stergeti fileurile cu servetele sa se usuce bine. Ungeti fileurile su putin ulei cu gust neutru pe toata suprafata.
  9. Acum somonul marinat se poate consuma sau se poate pastra la frigider 1 saptamana. La servire, somonul se taie felii extrem de subtiri (fara piele). Este bun cu diferite sosuri, in sandwichuri sau salate.
  10. Traditional, acest somon se serveste cu sos de mustar. Se amesteca mustarul cu zaharul, piper negru macinat dupa gust si marar tocat cat doriti. Se adauga apoi uleiul, cate o lingura pe rand pana e omogenizat. La final l-am subtiat cu o lingura de apa (se poate pune otet, dar mustarul meu avea suficient, nu mai era cazul sa adaug).

Primul File de somon condimentat, asezat pe pat de sare

Primul file de somon presarat cu sare

Al doilea file de somon deasupra primului

Fileurile de somon cu greutate deasupra

Dupa 24 ore s-a adunat un lichid gras in cutie

Fileul dupa 24 ore

Somon marinat

Ingrediente

Categorii

Utile

Sarbatori

Internationale

Altele...